Funcția din WhatsApp care te poate scăpa de agitația grupurilor
WhatsApp introduce periodic funcții noi în aplicație, iar una dintre ele te poate ajuta dacă ești prins într-o conversație de grup, dar trebuie să te muți rapid de acolo.
Conversațiile individuale sau de grup sunt deja la ordinea zilei. Mai toți suntem parte din cine știe ce grupuri de chat cu prietenii și discutăm zilnic o mulțime de lucruri.
WhatsApp a introdus acum ceva timp posibilitatea de citare în aplicație. Funcția e deosebit de utilă atunci când ești într-o conversație cu mai multe persoane și vrei să răspunzi specific cuiva anume. La fel de utilă poate fi chiar și într-o conversație simplă, când aveți multe de spus și puțin timp la îndemână. Citarea e utilă, dar serviciul de mesagerie propune ceva mai bun.
Uneori, poate că n-ai vrea să răspunzi cuiva chiar în chatul de grup pe care îl aveți, dar n-ai nici chef să cauți conversația cu respectivul, ca să scrieți acolo. Tocmai de aceea, WhatsApp introduce funcția ”reply privately”.
Odată ce selectezi un mesaj din chatul de grup, vei putea să alegi dacă vrei să dai un răspuns privat persoanei respective. În situația respectivă, vei fi redirecționat către chatul individual cu celălalt și veți putea continua acolo conversația, cu tot cu citatul ales.
Funcția urmează să fie introdusă în varianta 2.18.335 pentru Android. Momentan, pentru varianta de iOS și cea de web nu a apărut încă noua funcție. WhatsApp te avertizează să nu faci update către varianta beta, totuși. Momentan, aplicația are o problemă și se închide brusc dacă încerci să ștergi vreun fișier media din conversația de grup.